Consumul de carburant se mărește dacă nu aplicați aceste 6 trucuri

Consumul de carburant se mărește dacă nu aplicați aceste 6 trucuri

Una dintre principalele frustrări ale șoferilor din întreaga lume este consumul ridicat de benzină sau motorină. Dacă aveați impresia că numai mașinile vechi au un consum mare, trebuie să știți că există o mulțime de motive pentru care autoturismul pe care îl conduceți consumă mai mult decât v-ați fi așteptat.

Din fericire, există modalități prin care puteți scădea consumul de carburant fără a fi nevoie să apelați la metode extreme, precum achiziționarea unui economizor de carburant sau instalarea unui sistem HHO, care produce hidrogen și permite mașinii să funcționeze cu ajutorul acestuia. Vedeți mai jos care sunt cele mai simple 6 moduri de a reduce cantitatea de carburant consumată în timpul condusului:

1. Asigurați-vă că autoturismul este cât mai ușor posibil - pentru a face acest lucru, organizați lucrurile din portbagaj și eliminați-le pe cele de care nu aveți nevoie în timpul călătoriei. De asemenea, nu păstrați portbagajul suplimentar montat pe plafon dacă nu aveți nevoie de el pentru că în astfel de situații consumul de carburant crește.

2. Verificați regulat presiunea din anvelope - faceți acest lucru aproximativ o dată la două săptămâni dacă circulați zilnic cu mașina și o dată pe lună dacă circulați mai rar. Aveți în vedere faptul că atunci când presiunea din pneuri scade cu mai mult de 10% decât valoarea recomandată în cartea tehnică a mașinii, riscați ca anvelopele să se uzeze mult mai repede. Totodată, coeficientul de frecare este mult mai ridicat atunci când presiunea este scăzută, iar consumul de carburant va crește.

3. Opriți motorul atunci când nu vă aflați în mișcare - cu toate că orice autoturism consumă foarte puțin atunci când stă pe loc, un calcul făcut pe perioada unei luni de zile vă poate arăta că ați putea economisi bani dacă ați opri motorul în timpul staționărilor care durează mai mult de 60 de secunde.

4. Turați motorul numai atât cât trebuie - încercați să nu ajungeți la limitele superioare ale turometrului atunci când conduceți. Observați-vă mașina și străduiți-vă să mențineți acul turometrului între 1700 și 2500 RPM, în funcție de tipul motorului și de nevoile acestuia. Desigur, nu este cazul nici să subturați motorul. Aceste valori sunt orientative și trebuie privite ca un ghid, însă ele depind de la caz la caz.

5. Folosiți aerul condiționat numai atunci când este absolut necesar - atunci când temperatura de afară urcă foarte mult, disconfortul termic vă forțează să dați drumul la aerul condiționat. Însă consumul de carburant se măreşte dacă folosiți în exces aerul condiționat. Un sfat pe care puteți să îl luați în considerare este folosirea ventilatoarelor mașinii, anticiparea condițiilor de drum sau parcarea în locuri umbroase.

6. Alegeți uleiuri de motor cu potențial de economie a carburantului - reducerea fricțiunii dintre componentele din interiorul motorului poate conduce la economisirea de carburant. De aceea, este important să folosiți un tip de ulei sintetic de calitate, care să reducă fricțiunea, să împiedice uzura și să protejeze întregul mecanism.

De exemplu, în urma unui studiu realizat în Anglia în 2013, s-a constatat că 2 din 3 utilizatori au făcut economie de combustibil în timp ce au folosit uleiul de motor Mobil 1.

Urmați sfaturile de mai sus și veți putea economisi o parte importantă din fondurile pe care le alocați carburantului pentru mașina dumneavoastră evitând cauzele ce pot conduce la un consum exagerat de combustibil.