BCR Leasing Rally Team - din nou pe podium la Raliul Aradului

Între 7-9 mai 2015 a avut loc cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Raliuri 2015, Raliul Aradului Atrium Mall. Fiind prima etapă din acest sezon susținută pe macadam, traseul s-a dovedit a fi unul foarte tehnic. Cu toate acestea, la finalul rundei, BCR Leasing Rally Team a urcat pe locul II în clasamentul pe echipe, la egalitate de puncte cu locul I, un rezultat foarte bun.

Podium pentru 2 dintre echipaje

Două dintre echipajele BCR Leasing Rally Team susținute de Star Lubricants au urcat pe podium în clasamentul general al etapei, ocupând locul al 2-lea, respectiv locul al 3-lea.

Echipajul format din Edwin Keleti și Botond Csomortani a obținut poziția secundă după ce a avut un ritm foarte bun pe durata tuturor probelor. Locul obținut la Arad îi ajută pe cei doi să se mențină pe poziția secundă în clasamentul general al Campionatului Național din acest an.

Raliul Aradului a fost o experienţă sportivă intensă şi în acelaşi timp extenuantă! Două zile de competiţie unde concentrarea este pusă permanent la încercare şi unde consumul energetic este maxim. Am mers tare şi am beneficiat de o maşina perfect pusă la punct. Suntem foarte mulţumiţi de rezultatul obţinut şi ne pregătim deja pentru următoarea etapă de campionat de la Tulcea!

a declarat Edwin Keleti la finalul cursei

Pe podium a urcat și echipajul format din Gergo Szabo şi Karoly Borbely, ei ocupând locul 3 în clasamentul general al etapei. Ei au concurat pentru prima dată în acest sezon cu un Mitsubishi Lancer Evo 9 și au avut o evoluție constantă.

Viteza a fost ameţitoare, a fost o luptă fantastică, dar ne-am simțit extraordinar de bine la acest raliu. Echipa a funcţionat perfect şi ne bucurăm foarte mult pentru rezultat. Mergem înainte!

Gergo Szabo

Abandon în Cupa Dacia

Din păcate pentru echipajul Adrian Teslovan-Vajk Imre, concurenți în Cupa Dacia, ei au fost nevoiți să abandoneze în a doua zi a competiției. Deși ocupau locul I în clasamentul intermediar al Cupei Dacia, cutia de viteze a rămas blocată în treapta a IV-a, iar aceasta a cedat. Astfel, abandonul tehnic a fost inevitabil.

Plecăm puțin dezamăgiți de la Arad, am încheiat prima zi foarte bine ocupând prima poziţie în Cupa Dacia. Ziua a doua a fost puţin dificilă, fiind nevoiți să parcurgem ultimele 5 probe speciale cu o singură treaptă de viteză, cutia de viteze rămânând blocată în treapta a IV-a. Am încercat să terminăm raliul, dar din păcate cutia a cedat complet înainte cu 2km de finish. A fost o experiență uşor neplăcută, dar raliurile sunt sport tehnic, astfel de probleme pot apărea. Așteptăm cu nerăbdare etapa de la Tulcea, unde sperăm să avem mai mult noroc.

a adăugat cu optimism Adrian Teslovan

Raliul se mută în Deltă

În programul competițional urmează una dintre cele mai frumoase și așteptate probe de raliu, Danube Delta Rally. Aceasta se va desfășura în Tulcea în perioada 5-6 iunie.