Raliul Deltei – o etapă solicitantă pentru echipajele susținute de Star Lubricants

Raliul Deltei – o etapă solicitantă pentru echipajele susținute de Star Lubricants

Între 29-31 mai a avut loc cea de-a treia etapă din cadrul Campionatului Național de Raliuri. Cu toate că suprafața noroioasă și alunecoasă a probelor le-a dat de furcă echipajelor, ritmul a fost unul constant, astfel că echipajele susținute de Star Lubricants s-au clasat la final pe cea de-a 3-a treaptă a podiumului în clasamentul pe echipe. Rezultatele obținute până acum mențin echipajele BCR Leasing Rally Team pe treapta a 2-a a podiumului în clasamentul cumulat după 3 etape.

Reeditarea succesului de anul trecut s-a lăsat așteptată.

Echipajul format din Gergo Szabo și Karoly Borbely nu au reușit să reediteze performanța de anul trecut, când au câștigat această etapă. Condițiile meteo dificile au pus bețe în roate echipajului, care s-a văzut nevoit să abandoneze.

Un raliu cu ghinion pentru noi, din păcate. Ne bucură foarte mult ritmul pe care l-am avut pe probe şi că am putut să ne batem de la egal la egal cu cele mai bune echipaje, în condiţiile în care am concurat pe o maşină inferioară modelelor R5 şi S2000. A fost un raliu pe care l-am parcurs cu sufletul la gură, am trăit intens fiecare kilometru, cu emoţii din cauza condiţiilor meteo dificile.

Gergo Szabo

O pană de cauciuc a stat în calea podiumului

Raliul Deltei a fost foarte solicitant și pentru echipajul format din Edwin Keleti și Botond Csomortani. Cu toate că au înregistrat timpi foarte buni pe parcursul probelor, o pană de cauciuc pe Proba Specială 4 i-a făcut să piardă lupta pentru podium. Astfel, la final cei doi s-au clasat abia pe locul 12 în clasamentul general și pe locul 5 la clasa 2.

Plecăm de la Tulcea cu un ochi care râde şi unul care plânge. După succesul de la Arad ne doream mult să confirmăm forma bună şi, eu zic, că am reuşit! Am fost foarte rapizi pe probe şi fără pana de cauciuc de pe PS4 am fi fost în bătălie strânsă la TOP 3! De aici şi ochiul care râde! Cel care plânge e declanşat de pana de cauciuc şi, implicit, ieşirea din orice luptă pentru un loc în faţă. În condiţii dificile, cu ploaie si noroi, probele au rămas superbe şi lupta a fost crâncenă.

a declarat Edwin Keleti la finalul competiției

Al doilea abandon din acest sezon pentru Sorin Badea

Sorin Badea şi Florin Dorca au pornit curajos cu gândul de a câştiga o nouă etapă. Din păcate, în urma unei lovituri pe probe, planetara dreaptă spate a mașinii s-a rupt, urmată și de cea de pe partea stângă. Astfel, echipajul a fost nevoit să abandoneze cursa din Tulcea.

Din păcate, vremea nefavorabilă a făcut viaţa grea atât sportivilor cât şi spectatorilor pe parcursul celor două zile de concurs. Echipajul nostru a avut o evoluție marcată de câteva greşeli în prima zi de concurs care ne-au costat aproximativ 55 de secunde. Pentru a confirma că ceea ce începe prost se termină şi mai prost, în debutul celei de-a doua zile de concurs, deşi am început într-un ritm excelent, în urma unei ieşiri în decor pe PS6 - Babadag am avariat partea dreapta spate a maşinii de concurs.

Sorin Badea

Lăsăm ghinionul în urmă și pornim cu optimism spre o nouă etapă

Următoarea etapă din cadrul Campionatului Național de Raliuri se va desfășura în Cluj în perioada 20-21 iunie pe asfalt. Echipajele BCR Leasing Rally Team pornesc cu încredere spre o nouă provocare în cadrul căreia dedicarea acestora să se concretizeze cu rezultate foarte bune.

În mod cert vom depune eforturi suplimentare care să ne permită o abordare agresivă şi consistentă la următoarea etapă, Transilvania Rally, care va avea loc la Cluj peste 3 săptămâni.

a declarat cu optimism Sorin Badea