Tendințe actuale în industria producătoare de mase plastice

Tendințe actuale în industria producătoare de mase plastice

În zilele noastre, plasticul este folosit în fabricarea unui număr foarte mare de obiecte, echipamente, produse electrice și electrocasnice, piese și accesorii auto și multe altele. Este prezent în viețile noastre în fiecare zi și reprezintă o alternativă convenabilă, atât datorită prețului, cât și datorită greutății sale reduse și durabilității.

Industria maselor plastice este stabilă, cu trenduri în creștere care influențează în mod pozitiv funcționarea economiei din multe dintre țările europene. După China, unde este produs 26% din cantitatea totală de plastic, Europa este al doilea continent unde plasticul este produs în masă, deținând un procent de 23% din producția globală.

Sectoarele industriale care folosesc cele mai mari cantități de plastic sunt cea a ambalării, a construcțiilor, a automobilelor, industria electrică și industria agricolă. Specialiștii din domeniul producției plasticului susțin că acest material este sustenabil, motiv pentru care este folosit în atât de multe arii de activitate.

Producerea și reciclarea plasticului, dar și descoperirea noilor metode de a produce acest material, influențează în mod pozitiv atât economia, cât și tehnologia. Vedeți mai jos câteva tendințe actuale, vizibile la nivel global în cazul acestui sector industrial.

Tendințe în industria producătoare de mase plastice

Spre deosebire de alte materiale, plasticul este mult mai ușor, simplu de instalat sau de integrat în diverse structuri și mult mai convenabil ca și preț decât alte alternative. Mai mult decât atât, rezistența lui la coroziune este mai ridicată decât a multor materiale folosite până în prezent.

Este important să urmăriți tendințele din industria producătoare de mase plastice, în special dacă sunteți unul dintre producătorii care lucrează cu echipamente din plastic sau cu echipamente menite să producă obiecte din plastic.

Vedeți mai jos cele mai noi tendințe ale industriei:

  • Plasticul devine din ce în ce mai ușor și înlocuiește cu pași înceți, dar siguri, materiale grele precum metalul. Atât industria automobilelor, cât și restul industriilor optează pentru folosirea plasticului mai mult decât oricând.
  • Producătorii se ghidează dupa cei 3 R – reclaimable, recyclable & renewable. Studiile arată că materialele recuperate după reciclare sunt folosite aproape în totalitate la producția altor obiecte, motiv pentru care economia are de câștigat.
  • Reciclarea reprezintă o prioritate. Dacă sunteți un producător care utilizează materiale din plastic, trebuie să știți că în anul 2011, rata de reciclare din Europa era de 60%. De atunci, această rată este în continuă creștere și ajută la economisirea resurselor materiale și financiare.
  • Reducerea costurilor de producție este vizată mai mult decât oricând. Scăderea costurilor de producție a reprezentat întotdeauna o prioritate, însă nu s-au găsit mereu metode viabile pentru a face acest lucru. Producția maselor plastice permite acest lucru, prin refolosirea materialelor.
  • Inovațiile din industria plasticului sunt vizate de cercetători din toată lumea. Tehnologiile folosite pentru dezvoltarea echipamentelor din industria producătoare de mase plastice evoluează continuu, în principal pentru a reduce costurile producătorilor și a crea un proces de fabricare eco-friendly. De asemenea, dezvoltarea noilor tehnologii este esențială și pentru descoperirea noilor mixuri de materiale plastice care se dovedesc a fi extrem de rezistente.

Așadar, dacă sunteți implicat în industria producătoare de mase plastice și vă aflați în căutarea unor metode de a economisi, dar și de a crea produse sustenabile, este bine să știți că plasticul poate fi răspunsul la întrebările dumneavoastră.

Folosiți echipamente industriale pentru producția plasticului sau a obiectelor din plastic? Atunci trebuie să va concentrați atenția pe durabilitatea echipamentelor pe care le folosiți, întrucât această industrie este în plină dezvoltare. Iar pentru a face acest lucru, aveți nevoie de produse pentru o mentenanță superioară.

Creșterea performanțelor echipamentelor din industria maselor plastice poate avea loc în prezența lubrifianților industriali de calitate, compatibili cu fiecare tip de mecanism.

Pentru mai multe detalii despre cei mai potriviți lubrifianți pentru echipamentele cu care lucrați dați click pe imaginea de mai jos și cereți o ofertă personalizată. Un reprezentant Star Lubricants va lua legătura cu dumneavoastră ca să aflați cum puteți crește durabilitatea și calitatea funcționării utilajelor prin folosirea lubrifianților potriviți pentru industria producătoare de mase plastice.